Dezmărginire

Tulbure şi gricam aşa se vede lumea reflectată printre lacrimi de tristeţe sau de neputinţă. Dar nu am de gând să fac acum apologia suferinţei aşa că o să vorbesc despre lucruri mai puţin lacrimogene. Dar la fel de serioase şi importante.Nu ştiu dacă ai avut senzaţia singurătăţii absolute într-o mulţime de oameni, cert e că ,în zilele noastre oamenii sunt tot mai singuri deşi sunt înconjuraţi de o grămadă de amici,prieteni sau tovarăşi. Doar oprindu-te câteva secunde din goana disperată după..orice(am observat că acum nu mai contează după ce alergi, important e să te mişti, să îţi oferi singur impresia că ai un scop)vei vedea că lumea noastră devine un mediu tot mai trist şi neprimitor. Nu , nu sunt nebună- explozia de libertate pe toate planurile şi în toate direcţiile nu este echivalentă deloc cu fericirea. Dacă privim lucrurile detaşat şi obiectiv descoperim o societate în care toate non-valorile sunt adulate în cel mai înalt grad. Pe lângă faptul că românii au înţeles cât se poate de eronat revoluţia si libertatea adusă de ea(mai sunt şi excepţii,dar nu sunt majoritare,din nefericire)în loc să se apropie mai mult de Dumnezeu au cam uitat unde se află bisericile şi cum arată o Biblie. Libertatea religioasă, cea care trebuia exploatată din plin,a fost pusă la colţ de noii zei ai lumii moderne:vedete care nu stiu decât sa apară în ziare de scandal,dorinţa aproape atavică de bani, de a poseda cât mai mult. În ceea ce îi priveşte pe tineri, aceştia , dezamăgiţi de multe ori de o astfel de societate găsesc ca soluţie refugiul (prin alcool, droguri şi tutun) sau pur şi simplu încearcă să se conformeze noilor standarde (o viaţă libertină şi dezordonată în care valorile sunt date de preţul hainelor şi accesoriilor).

Şi atunci ce e de făcut? Să privim, să ne conformăm(că doar spiritul de turmă e ultimul trend la noi), să ne refugiem în ce găsim la îndemână ? Să ne minţim că totul va trece sau că suntem prea mici şi neimportanţi să facem ceva? Aşa se întâmplă de cele mai multe ori-de aceea am devenit niste limitaţi, cu un orizont cât un fir de nisip. Ne mulţumim să constatăm că pacientul e pe moarte dar nu facem nimic să îl salvăm. Ei bine, cred că singura noastră şansă este să nu renunţăm niciodată la principii şi la valorile autentice(cei care mai ştiu ce înseamna asta),să încercăm ,prin forţele noastre infime,dar nu inexistente, puţină dezmărginire în lumea ce ne înconjoară. Şi chiar dacă am momente în care aş vrea să mă înec în potopul de cuvinte spuse cu atâta pasiune , dar uneori rămase fără ecou(nu e nimic mai dureros decât să vezi cum oamenii se distrug în jurul tău), nu o să renunţ niciodată. Aceste idei-fireşti pentru unii, demodate pentru alţii au depăşit de mult timp  emisferele cerebrale, se află adânc înfipte în inima asta căreia versurile şi  melodiile profunde îi lasă urme de katharsis şi care se înfioară de dezgust auzind ştirile de la 17.00

Viaţa e o luptă, poate un război întreg, în care fiecare minut şi secundă sunt vitale!Oricare dintre noi poate să se desprindă măcar puţin de zgura cotidiană, poate să încerce să fie aşa cum e el, doar că puţin mai bun, mai deschis,mai aproape de cultură, de arta autentică, de principiile unei vieţi mai pline de sens, de Dumnezeu.

Related Posts