Amintiri de cenusareasa dolofana

Mai cerusem o portie, niciodata nu imi era destul prima, era seara si eu nu puteam sa plec la intalnire flamanda. Ma intalneam cu un el, dar pentru asta trebuia sa-mi pun la cale stomacul pentru a nu-i suporta protestele pe drum. Cu gura plina si mana umpluta de bomboane am alergat sa-mi culeg hainele din garderoba, mai inghiteam o bomboana, mai aruncam o haina la o parte dupa masuratoarea din ochi care si imi spunea ca nu-mi mai vine. Am ajuns la bluza si la fusta care imi placeau cel mai tare. “Trebuie sa imi vina” si dupa ultima bomboana cu ciocolata am dat sa mi le pun.

Fusta nu-mi trecea de solduri de parca s-ar fi lovit de doua stanci colturoase, iar bluza isi lepada si ea toti nasturii pe cand incercam sa o asez. In oglinda nu mai eram eu, ci o fiinta diforma, urata si imbatranita. Cu un ochi piezis m-am uitat spre cantar, eram curioasa daca ma tradase. L-am privit si gol iar cand mi-am suit primul picior pe el acul a sarit si-a sarit, la al doilea picior am ramas fara cuvinte. Ultima afisare din urma cu doua luni era contrazisa de oribilele cifre 64. Eram grasa, saltul in galop peste 14 kilograme ma facuse de nerecunoscut, eram grasa. GRASA! Asa nu puteam merge la intalnire, am anulat-o invocand un motiv inventat si in secunda imediat urmatoare am inceput a-mi plange de mila.
Doua zile am tinut greva foamei renuntand si pana sa ma ridic din pat. Era cu neputinta sa accept ce vazusem, cautam o imagine mentala de care sa ma leg doar doar ca sa nu dau dreptate oglinzii. Ma uram si pentru prima oara mi-am dat seama ca scapasem stomacul de sub control.

In a treia zi foamea devenise un chin de nesuportat pentru tot pantecele si m-am furisat in bucatarie unde am ciugulit un morcov si o felie de paine, de parca aveau sa ma slabeasca pe loc, in drum spre dormitor am avut o revelatie, trebuia sa ma ajute cineva, doar vointa nu era suficienta pentru lupta ce incepuse.Important era ca stiam, acum stiam de unde trebuie sa incep.
M-am dus la medic si dupa niste analize am identificat problema: tulburare hormonala. Cea mai buna alegere de dupa a fost vizita la un nutritionist. El m-a invatat printre altele ca:
– Regimul va fi personalizat, pentru ca, mi se potriveste doar mie pe baza buletinului de analize.
Apa are sa ma ajute De beneficial ei m-am convins din prima zi in care am administrat-o din belsug, dimineata de la prima ora si pana seara tarziu, apa mi-a fost alaturi.
Alimentatia avea sa sufere si ea modificari ca si corpul meu ce trebuia sa-si revina,
Miscarea o adevarata hrana pentru minte si trup nu trebuia sa-mi lipseasca.
Motivatia, ea era bine intemeiata, ma uram.
Speranta ca voi slabi, dar nu peste noapte.
Inarmata cu cea mai buna sugestie, informatia, am plecat sa ma recuperez.
Zeci luni de program spartan si de incercari nebanuite m-au adus inapoi la forma initiala.
Am fost de multe ori pe punctul de-a renunta atunci cand nu mai stiam cum sa gestionez timpul in raport cu efortul, dar mereu m-am intors la cantar ca sa-mi spuna adevarul si-a dat inainte cu bataia lunga.
Experienta m-a invatat si ca nu trebuie nici nu pot sa-mi  sa-mi plang de mila, nici sa ma expun pentru a nu ma lovi de parerea celorlalti, sa nu cred in minuni, dar sa tind spre perfectiune, sa nu dau sfaturi altor fete aflate in aceeasi situatie.
Am aplicat in fiecare zi remedii succesive.
Miscare de doua ori pe saptamana, apa, apa, apa, si fructe, fructe fructe… exotice.
Aflasem parca de prin ziare, ca senzatia de saturatie apare daca mancam incet si dupa regula. Astfel mi-am facut program de masa si-am alocat fiecareia mai mult de 30 de minute. Concluzia fiind ca mancam mai putin intr-un timp mai lung.
Cea mai buna prietena am fost cu ananasul si cu grefruitul rosu (fructul paradisului), despre amandoua stiam ca sunt antioxidanti.

Am convenit cu lamaia sa nu-mi lipseasca precum apa, asa am ajuns sa beau suc de lamaie si sa descopar cum ma vindeca datorita acidului citric si-a numeroaselor sale vitamine si proteine. O priveam de multe ori curioasa, sub invelisul ei dur se afla de fapt puterea, nu pot sa folosesc si cojile din pricina unui gand poate paranoic, ca ar putea fi injectate, dar cu miezul mi-am facut tot felul de capricii: l-am mancat in stare pura, l-am adaugat in draga apa, l-am asortat cu ananas sau portocale si intr-un joc alfabetic parca, imi numaram ca o copila pe rand vitaminele A, B, C…
Nu cred in retete minune, cred in experiente. Nu cred in pastilele, ci doar in suplimentele alimentare naturale recomandate de medic. Nu cred in renuntare, pentru ca lupta e personala, am slabit pentru ca am vrut! Am slabit fiindca am asteptat, am slabit facandu-mi din mine insami o aliata. Poate asta sa fie o cheie a reusitei.
Acum, la 4 luni dupa nastere, dupa 17 kilograme luate in sarcina am tot greutatea de dinainte, m-am intrebat si eu de ce iar raspunsul a venit singur, sunt echilibrata pe dinauntru. Mananca, gandeste, iubeste-te si o sa slabesti.

Related Posts