A trecut vremea ROMANISMULUI de paradă

Când vorbim de ROMÂNISM, avem în vedere pe lânga (re)descoperirea şi promovarea a tot ce e românesc, la noi acasă şi în lume, redescoperirea (recrearea) conştiinţei naţionale şi mai ales UNIREA într-o singură ţară a tuturor românilor cu tot cu pământurile unde sunt băştinaşi din Antichitate.

După cum poate observa orice om de bună credinţă, ROMÂNISMUL în România a ajuns ceva desuet şi condamnabil, iar în al doilea stat românesc, Republica Moldova, este considerat ceva fascist (faşâst). Să le luăm pe rând. ROMÂNISMUL, adică naţionalismul cerebral în marginile adevărului istoric, când vorbim din punctul nostru de vedere, a fost călcat în picioare de-a lungul ultimelor decenii. Pe vremea comuniştilor a fost folosit drept paravan pentru multe măgării, iar utilizarea valorilor lui în sintagme patriotarde, circuri megalomanice şi activităţi de prost gust, a făcut ca după 1989, lumea să se ferească de a-şi declara ataşamentul faţă de valorile acestuia, deoarece era luată în derâdere. Acest lucru s-a întâmplat şi cu largul concurs al unor securişti, nomenclaturişti, odrasle de kominternişti din “Primăverii”, care fiind educaţi într-un spirit internaţionalist departe de valorile acestui neam, apoi racolaţi de diverse societăţi externe ale unor personaje controversate de tipul lui Soros, s-au metamorfozat în anticomunişti şi modernişti şi au pus la zid ROMÂNISMUL, considerându-l ceva din trecut, la care trebuie să renunţăm pentru a ne integra în lumea civilizată şi alte abureli sforăitoare total false. Ce e drept, acest lucru a prins foarte bine mai ales la snobi, pseudointelectuali, elite profitoare ale sistemului comunist care s-au năpârlit în anticomunişti şi care au fost şi sunt căpuşe pentru fiecare regim postdecembrist. În toate aceste medii şi în rândurile tinerimii, au pătruns şi sunt la mare cinste idei conform cărora România este o ţară de căcat şi că ar trebui să plecăm cu toţii,nu să luăm atitudine şi să facem ceva pentru a scoate ţară de pe mâna securiştilor şi nomenclaturiştilor fostului sistem, schimbaţi brusc în oameni de afaceri capitalişti. Cu largul concurs al groparului naţiunii române, Ion Iliescu, din fobia lui omniprezentă a fasciştilor şi legionarilor, pe care îi invocă oricând este contestat, a fost creat PRM-ul, partid care a reuşit să acapareze toată ideea de ROMÂNISM din mintea şi inima românilor.

După iminenta şi vizibila colapsare a PRM, care desigur a făcut şi lucruri bune, dar şi mai mult rău, s-a pus la cale în acelaşi stil ca la începutul anilor 1990, o mişcare, o formaţiune care să absoarbă toţi oamenii care au intenţii bune şi nu le este ruşine să poarte tricolorul pe stradă şi să se declare români. Acest lucru a dus la apariţia grupării Noua Dreaptă. Această mişcare se autointitulează continuatoarea Mişcării Legionare. Nimic mai fals. Se folosesc doar de nişe simboluri, în rest peste ei domneşte crucea celtică şi au legături cu grupări de extremă dreaptă din toată Europa. Într-adevăr, Noua Dreaptă a fost un aspirator pentru mulţi oameni de valoare pe care i-au pus pe linie moartă, dar şi pentru o grămadă de teribilişti, bocăncoşi, oameni de orientare neonazistă sau skinhead, care nu au nicio treabă cu ortodoxia, care e un pretext pentru ei. Ipocrizia, asta e trăsătura fundamentală a Noii Drepte. De altfel toţi membi care pleacă din Noua Dreaptă se declară scârbiţi. Atât timp cât asupra lor vegheaza aripa SRI, şi asta o spun foştii lor membri, ei nu vor realiza decât misunea de a aduna elementele cu capul înfierbântat pentru a putea fi mult mai uşor controlate şi inventariate de organele abilitate ale statului.

Related Posts